Bucătăria în Tenerife

Gastronomia insulei “eternei primăveri” - o fuziune savuroasă între rețete tradiționale spaniole și influențe din Africa și America Latină.
Ceea ce face gastronomia din Tenerife atât de specială este varietatea de culturi care împreună au dezvoltat de-a lungul secolelor un gust și un stil unic. Fiecare fel de mâncare are propria notă de originalitate. Baza gastronomiei este formată din legume proaspete, cartofi și pește proaspăt, ingrediente în general ușoare, potrivite pentru un climat cald. De asemenea, fructele abundă, multe dintre ele fiind tropicale. Este o bucătărie simplă, dar gustoasă, preparată cu produse locale. Climatul și peisajul variat din Tenerife este, de asemenea, reflectat în bucătăria delicioasă și sănătoasă a insulei.
Pește De-a lungul secolelor populația insulei Tenerife s-a putut alimenta datorită generozității oceanului. Chiar și în zilele actuale, unele familii trăiesc de pe urma pescuitului.Datorită acestei influențe, produsele marine se găsesc din abundență, atât cantitativ, cât și din punct de vedere al varietății. Speciile de pești cele mai apreciate sunt “las viejas”, “la sama”, “el cherne”, ”el mero” și ”la salema”.
Carne Deși peștele este în topul preferințelor în Tenerife, carnea primează la rândul ei, fiind de o calitate superioară.
Sosuri “Mojo” este un sos tipic Insulelor Canare, care dă un gust picant mâncărurilor. Acest cuvânt de origine portugheză desemnează sosurile specifice acestor insule.
Brânzeturi De îndată ce s-a finalizat cucerirea insulelor, una dintre primele activități economice a fost procesarea și scoaterea pe piață a brânzei pentru a valorifica cât mai mult animalele.
Gofio Este unul dintre cele mai tradiționale elemente din bucătăria canariană și în special din Tenerife. Se obține din boabele de cereale care sunt prăjite și măcinate. Cel mai consumat pe insule este gofio de grâu, deși există și alte tipuri precum cel de mei sau de năut. De asemenea, este foarte apreciat și amestecul de cereale grâu-mei.
Vinul Vinul din Tenerife este cea mai bună alegere pentru a completa o masă sau un platou de brânzeturi canariene. Alb, roz, roșu sau Malvasia, toate adună în aroma sa geologia specifică insulei și climatul blând. O sută de crame de vin oferă sortimente deosebite, fie în propriile lor facilități sau în restaurante.
Urmărește-ne pe
Instagram
Intră în clubul nostru

Bucură-te de cele mai proaspete noutăți de pe insulă și de toate ofertele noastre.

Copyright © 2025. All rights reserved.